incearca sa ai un conflict si cel mai probabil tot tu o sa faci spume, ca na, muie steaua. si atat. libertatea este atunci cand intelegi ca i should get some more fruits in the fridge, adica sa joci viata pe degetele care sunt inca libere pentru ca am si mancat. tu trebuie sa alegi calea care te duce la moartea manelarilor si tiganilor, calea care te duce catre o infinita liniste. capitolul acesta incepe prost pentru ca nu vei citi niciodata i love you i miss you i wanna taste you si tocmai de aceea la vidraru e frig. asa mi se deschid noi porti catre o lume pe care credeam ca n-o voi intelege vreodata, desi ma gandeam la ce sa-ti scriu. totusi indraznesti sa insisti aparent autoconstrangerii *bim bam* asta nu presupune ca, daca iti bagi picioarele esti…nu stiu ce sa raspund..cel mai liber dintre jucatorii sensibili la schimbarile cur(s)ului leului. indrazneste sa actionezi exact ca tine: vreau sa fumez un cui la chill si sa fie intuneric in camera si sa nu mai ascult obsesiv imagination. e sfasietor tocmai pentru ca noi stim ca nu e asa, there’s an eye in my soup, iar in momentul in care simti ca devii inteligent te paleste magazinul cu vitrine stralucitoare si nu-ti mai poti tine mintea tacuta cand incepe sa tipe i want ice-cream! ca din gura de sarpe si abia atunci reusesti sa-ti dai seama ca deputatii s-au hotarat in sfarsit. mai ales ca pare al dracului de rezonabil gandul sa te retragi intr-o camera racoroasa, in lumina monitorului, mama cat de buna e merdeneaua asta, si sa trisezi in continuare, asa cum ai facut de cand te stii. arcuirea gurii nu inseamna a zambi cu adevarat asa ca ma duc la fotbal si te las in urma. pentru ca degetele mele pot lasa amprente pe corpuri si obiecte i heart midgets, iar raspunsul general acceptat la intrebarea de a fi sau a nu fi este impamantat in faptul ca trebuie sa fac. ziua e doar un moment de transa in care poti sta cu ochii deschisi si sa visezi ca poti face orice, nimic mai mult si nimic mai putin, incluzand si ca i like to ride horses. daca mi-ar pasa mai mult as innebuni de ceea ce as constata, in orice situatie, in engleza romana sau germana. in aceste conditii oarecum delicate nu poti avea decat personalitatea unei frunze in vant cu o singura melodie care nu-ti da pace if i had eyes in the back of my head i would tell you how good you look as i walked away. nu am nevoie decat de foaia pe care sa-mi astern scrisul, in linistea profunda cu care te izbeste primul gand al altcuiva.
In doua zile am plecat la Meppel. Nu stiu ce ma apucase, dar fiecare copil care trecea pe langa mine imi facea inima sa bata cu putere, mainile incepeau sa-mi tremure si palmele sa-mi transpire. Mira a aflat mult mai multe despre fata mea dar,scumpa de ea, nu vroia sa ma emotionez aiurea dinainte, asa ca a pastrat totul pentru ea. Totusi nici ea n-a stiut tot..
Nu ne-a luat prea mult sa gasim casa familiei Seuweerd. Era cea mai frumoasa din suburbie, cu o curte imensa plina de flori, cu 2 leagane mari in spate – un spatiu grozav pentru un copil. Am sunat la usa, ne-a raspuns chiar madama Seuweerd, am recunoscut-o imediat. Avea acelasi blond spalacit in par si expresia grava, impamantata pe fata ei. Pe sotul ei inca nu l-am cunoscut, era la serviciu atunci cand am sosit noi. Ne-a primit cu o oarecare reticenta, ba chiar am avut impresia ca ea ar fi crezut ca as fi venit sa-i iau copilul inapoi. Ne-a invitat inauntru si ne-a rugat sa ne descaltam, ca sa nu aducem microbi multi in casa, micuta ei Aniela (ih, ce nume urat i-au ales) ‘e sensibila si se imbolnaveste imediat’. In sfarsit, dupa ritualul de ‘de-microbizare’ cu spalatul mainilor si fetelor, a venit in sfarsit momentul s-o cunosc pe Aniela. Mira a ramas cu Seuweerd la o cafea, in timp ce eu m-am dus sa-mi cunosc progenitura.
Am intrat in camera ei. Peretii erau roz, cu nori desenati de-ampulea, ma rog, detalii de genul asta care ma fac sa vars. Am vazut-o, se uita pe geam si parca ma astepta, a stiut mereu ca voi veni dupa ea. Si-a deschis ochii mari si umezi si m-a privit. Iarta-ma, Ani, ca n-am ajuns mai devreme. Nu-i nimic, Mami, eu te-as fi asteptat o viata intreaga.. M-a luat de mana si mi-a aratat colectia ei de sosete colorate. Le-a ales pe preferatele ei, unele care aveau si degetele, si i le-am pus in picioruse. Si-a pus si hainele de joaca si am iesit in curte tinandu-ne de mana, ca cele mai bune prietene. Am dat-o in leagan, ne-am alergat prin toata curtea si am ras nespus de bine impreuna. Ne-am asezat pe iarba si ne-am prostit pana n-am mai putut; s-a strambat in atatea feluri incat am crezut c-o sa-i ramana fata schimonosita, iar eu, eu am privit-o cu drag incontinuu. I-am impletit doua codite si i le-am prins cu funde verzi ca ochii ei. Nu ma mai saturam sa ma uit la ea, sa-i vorbesc, sa-i spun povesti frumoase cu copii si prietenii, papusi si pisicute. Nu i-as fi putut spune adevarul despre mine, despre cum imi duc eu viata. Oricum nu cred ca ar fi inteles.
Dupa vreo 3 ore m-am ridicat de pe iarba si m-am dus la flori. I-am cules cele mai frumoase lalele. 4 lalele albe am adunat si le-am pus pe mormantul ei micut din curte, langa care am mai stat inca o ora, desi de data asta doar am plans. Nu mi-am mai fabricat amintiri cu ea, nu mi-am mai imaginat cum ar fi aratat, ce culoare ar fi avut ochii ei si cat de frumos ar fi ras. Atat am facut, am plans. Singurul lucru bun pe care l-am facut vreodata a murit la 5 ani dupa ce a ajuns aici.
Uite cum au trecut vreo trei saptamani juma de cand Mira sta la mine si chiar ne intelegem bine. Nu pot spune ca e pe bune o prietena, ca nu facem mai mult decat sa ne-o punem, sa ne tripam, sa mergem aiurea prin oras, sa tripam mai mult si..sa vorbim. Dar toata vorbaraia asta nu duce nicaieri. Sau asa am crezut, pana cand nu stiu de ce i-am povestit de copilul ala pe care l-am dat ‘ca si cum ar fi fost un gunoi de care m-am descotorosit fara ca macar sa-i vad partea buna’, dupa cum a spus ea. Ce parte buna sa vad in asta?! viol-bastard-parinti fara copil-si gata. Asta a fost, oricum nu mai am cum sa dau de ea, sau el, ce o fi fost. Sau cred c-a fost o ea. Sau este…nu stiu, nu mai stiu nimic si nici nu vreau! Si intr-o zi cand m-am trezit, ca de obicei pe la pranz, eram singura. Singura dupa aproape o luna. A fost un sentiment atat de ciudat, adica ma simteam singura, desi am fost singura o viata-ntreaga, acum era diferit. Simteam ca depindeam de cineva, si ea, Mira, trebuia sa fie acolo. Asa ca doar am stat si am asteptat-o. Am stat vreo patru ore in pat, nemiscata, intr-o camasa veche, fumand tigara dupa tigara. Pana a aparut si ea, plouata toata, dar cu un zambet straniu.
‘Am o surpriza pentru tine! Ghici ce! m-am intalnit pe strada, cand m-am dus sa iau tigari, cu un tip cu care mi-o mai trageam din cand in cand, inainte, cand nu aveam unde dormi. Ah, si faza mai tare! Poate afla o gramada de chestii in cel mai scurt timp, stii, am fost la el acasa si am aflat…’
‘Ai facut-o cu el acum?’
‘Nu, asculta-ma, am aflat unde este!! Stiu unde o putem gasi! Maine plecam in Olanda, mergem la Meppel!’
Am simtit cum m-a cuprins deodata un dor nespus. Nu-mi dau seama fata de cine sau de ce, nu cred c-am mai simtit vreodata asa ceva, dar a fost…cald… Si m-am simtit trista si fericita in acelasi timp si inima imi batea sa-mi sparga pieptul. Nu stiu sigur daca de bucurie, de emotie sau de nervi ca Mira s-a bagat in ce nu-i treaba ei…dar…stiam eu ca e fata!
Si intr-o seara ne-am asezat pe canapea. Ploua rau de tot afara, si cum nu mai aveam doza ne-am hotarat sa stam in casa.. ca oamenii normali..nu-mi aduc aminte ultima oara cand am stat in casa pentru un timp asa de lung (o zi intreaga+noapte). Si vremea nu ne facea prea bine, era totul foarte trist. Ca de, a venit toamna, trebuiau sa se intoarca si amintirile – cele mai multe neplacute. Asa am pornit o discutie aproape interminabila despre viata, despre frunze, despre cacaturile din lume, despre Marc, de care nu mai daduse nici una dintre noi, despre violuri…ah..ca tot veni vorba de violuri, i-am povestit si de Patrik.
Da…Patrik..primul meu tip, sa spun asa. Nu ca am vrut eu. A vrut el si se pare ca a fost de ajuns. Aveam 12 ani cand s-a hotarat deodata ca ma place, ca sunt destul de mare si dezvoltata (chiar eram, iar el avea 19 ani) si ca ar fi momentul sa ma faca ‘femeie’. Ce exprimare penibila. L-am si refuzat. Dar el a fost si primul cu care am tripat pe dava, dar rau de tot. M-am rupt de lume si de mine chiar. Nu mai simteam nimic, decat ca el e cel pe care trebuie sa-l ascult. Cand m-am trezit el nu mai era in pat. Facea un dus. Eu am ramas cateva momente in patul lui cu miros de levantica – preferatul maica-sii – si m-am uitat in jurul meu. Ce dracu’ am facut?! sau mai bine zis ce MI-a facut. Oricum..cand a iesit de la dus, eu deja plangeam si incercam sa ma imbrac, sa scap de acolo cat mai repede. El a venit la mine si m-a luat in brate ‘gata..nu-i nimic, a trecut. Totul o sa fie bine, sunt aici cu tine, si mereu voi fi’. Vrajeala! cu prima ocazie cand am ajuns la mine m-a rugat sa-i imprumut o ditai suma de bani. Eu i-am dat, ca fraiera, si el a plecat cu primul tren din Paris, din Franta, din viata mea. Suna cam pompos pentru o pustoaica de doispe ani care nici macar nu a terminat scoala, dar repet, eram destul de dezvoltata pentru varsta mea. Ca tot sunt la capitolul confesiuni, recunosc.. chiar incepusem sa simt ceva pentru el. Adica il placeam asa, era un tip cool si toate fetele erau in limba dupa el. Chiar m-am simtit mai presus de toate tarfulitele alea mici cand m-a ales pe mine. Si cu Marc – alta poveste..
Are niste sani foarte frumosi, Mira, mici si rotunzi, nici nu ti-ai putea imagina, dupa cat de slaba e. M-am trezit inaintea ei si am stat s-o privesc cum doarme: cu capul lasat pe umarul meu, cu parul tot asa de ciufulit, inca avea urme de sarutari nastrusnice pe abdomen si pe gat, iar pielea ei tot a crema de zahar ars miroase. Cand s-a trezit si ea in sfarsit, inca stateam una in bratele celeilalte. Ma priveste surazand…
- Cred ca inca mai e cafea..Iti pun?
- Hai, nu vrei mai bine sa facem un dus impreuna?
Si ma trage de mana cu o miscare languroasa, spre baie, unde ne futem din nou cu aceeasi placere nebuna si de parca eram doi indragostiti, cu corpurile insetate, de nepotolit. [duracell - dureaza]
Aiurea, nu crezi? Eu, de aproape saptispe ani si ea de vreo douazeci, abia ne-am cunoscut si deja ne futem in draci. Nu am mai bagat nimic de cand ne-am trezit pentru ca am l-am terminat pe Hero de tot azi noapte. Dar ea mi-a promis ca-mi va da altceva, nu heroina, doar ca mai tarziu. Pana atunci am rabdare; si oricum mi se pare interesanta treaba asta. Mi-am mai pus-o cu tipe, dar nu din proprie initiativa. Imi ofereau un pret bunicel iar eu n-o faceam numai pentru bani, ci si de plictiseala. Cand ai deja tot nici nu stii cum sa faci rost de altceva, de noutate.
Lumina diminetii imi intra in ochi si ma orbeste. Ce patetic… In fine, trebuie sa-ti povestesc ce mi s-a intamplat cand am iesit din clinica aia nenorocita. Mergeam pe strada cu gandul ca in vreo douaj de minute ma intalnesc cu Marc, deci in curand o sa plutesc cu Dava. Trece o tipa dubioasa pe langa mine, ciufulita si cu hainele atarnand pe ea, aproape ca ma loveste. Ma uit inapoi si ea se opreste, se intoarce si se uita la mine…cred ca stam asa vreo trei secunde, dupa care incepe sa tipe ‘Sophie! Sophie!’..Nu-mi dau seama cine e, chiar nu o cunosc, dar ea de unde ma stie?
- Cine esti?
- M-a trimis Marc dupa tine. A zis ca el nu mai ajunge la locul stabilit, si ca va trebui sa iei Meti de la mine.
Il stie pe Marc.. Ciudat, Marc vine intotdeauna la intalnirile stabilite..
Mergem la o cafea in centru, era inca dimineata si destul de racoare afara. Aflu ca o cheama Mira si ca nu face nimic cu viata ei. E un nimic, un cacat cu ochi cum foarte multi ar spune, si ca mai livreaza marfa din cand in cand, si cu unii clienti chiar se culca, nu de alta, dar in unele nopti chiar n-are unde sa doarma. O invit la mine, mancam si ne hotaram sa bagam niste dava si sa iesim in oras, sa ne distram, sa nu ne pese de absolut nimic si de nimeni, sa facem tot ce ne trece prin cap.
***
Dimineata si eram moarte de oboseala, eu si Mira, mergeam tinandu-ne de mana pe strazile inca intunecate. Nici nu pot sa-mi dau seama cand ne-am apropiat atat de mult..si de ce s-a intamplat asta. Nu o cunosc. Ieri dimineata am vazut-o prima oara in viata mea, tipa dubioasa, slabanoaga si ciufulita. Dar ii sta bine imbracata cu hainele mele de la zara si asa ravasita..dupa o noapte intreaga de dans in Le Cab.
Ajungem la mine, iar ea ma tranteste de usa de la intrare si incepe sa ma sarute nebuneste pe gat, pe gura, pe obraji si incepe usor sa ma dezbrace iar eu ii raspund la fiecare din atingeri. Ii simt pielea fina si moale, mirosind a crema de zahar ars. Ce se intampla?!
Nu ma intelege gresit dar nu e asa cum zici tu… fetita de saispe ani a ajuns iar la dezintoxicare si de data asta nu e vina ei..cica! A avut mari probleme, ca oricare alt adolescent, dar mai mari ca ale unui adult, vorba vine. Viata in cartierele jegoase ale Parisului nu e asa de usoara precum pare.[ A inceput sa munceasca de la 13 ani, dar nu pentru ca ducea lipsa de ceva, ca de, parintii ei plini de bani, avocati fiind, ii dadeau orice fara macar sa se gandeasca la raul pe care i l-ar provoca. ‘Micuta Sophie’, cum era recunoscuta in Le Marais (dar si in restul Parisului); era ‘centurista’, un freelancer foarte fraged gata pentru orice cerere de natura sexuala, in 2, 3 sau chiar 4, fara cea mai mica jena.]
La dracu! iar am ajuns in spital..si iar in maghernita asta de camera pe care o tot vad de doi ani incoace. Vezi tu.. am bani si timp si n-am ce face, iar prietenul meu, Hero, e mai bun ca niciodata. Nu cred sa pot iubi vreodata pe cineva. Cel putin nu treaza si nu mai mult ca pe mine insami. Nici macar propriul copil. Da…am avut un copil..inca mai traieste dar nu mai este al meu. Unul din doctorii de la clinica ‘mea’ de dezintoxicare este tatal…dar nici eu nu stiu care si pun pariu ca nici unul dintre ei nu ar vrea sa stie ca are un bastard de copil, iesit in urma unui viol,in baia spitalului. Am tipat dar nu au vrut sa ma salveze..credeau ca sunt in sevraj.. Plodul o fi ajuns pe undeva, la o mama pastilata si un tata impotent, nenorociti, cum si-ar spune, de soarta ca nu pot avea copii. Asa ca l-au luat pe al meu. Imi ofereau o suma enorma, dar ce sa fac cu banii? n-am nevoie…l-au luat si atat. Abia astept sa scap de aici; probabil c-o sa-mi dea drumul in 2 saptamani, ca de obicei, ei stiu ca o sa ma-ntorc imediat la al meu Hero, si ca intr-o luna, doua, iar vin aici. Pana atunci o sa savurez senzatia dulce oferita de morfina din sange si voi fuma cate o tigare, o sa ma uit pe pereti si ma gandesc ca vreau alt apartament, vreau sa calatoresc, vreau sa vad cum e sa am un prieten adevarat, vreau sa iubesc pe cineva, vreau sa simt. Dar imi trece pana ies…
