Care a fost cel mai greu lucru pe care l-ai facut vreodata? Ti-ai recunoscut greselile in fata adversarilor, ti-ai calcat pe orgoliu, singura si cea mai de valoare proprietate a ta? Te-ai trezit gol si fara nimic in fata realitatii? Sau poate ca a trebuit sa renunti la iubire… ? Sa ii spui adio sufletului pe care l-ai simtit pereche pentru ca nu v-ati sincronizat niciodata cu adevarat si pur si simplu acum nu a fost momentul sa incepeti o viata impreuna, departe de toti cei cunoscuti, rai, buni si indiferenti. Poate ca nu a fost cea mai buna alegere a ta, poate te indoiesti la fiecare pas ca nu ai facut ca ar fi trebuit si in momentul in care l-ai parasit ai dat cu piciorul vietii tale intregi, ai dat cu piciorul si ai aruncat intr-o baltoaca mizerabila tot ce ai fost, tot ce esti si tot ce ai fi putut fi si tot doar de… teama. Sau din pura si naiva prostie. Si tot ce ti-a ramas este sa speri ca undeva, intr-un punct din viitorul necunoscut sa va intalniti din nou, sa-i promiti cate in luna si in stele si sa te rogi la bunul Dumnezeu sa fie macar acesta momentul vostru. Nu mai poti decat sa speri ca totul va fi bine. Ca greu e oricum.

Un ultim cuvant, o ultima licarire. Un ultim zambet desi stiu ca tie nu-ti place sa zambesti cu gura, ci cu sufletul. O ultima oara cand ti-am simtit parfumul dulceag strecurandu-se printre monitoarele incinse din redactie, o ultima data cand ti-am admirat accesoriile intotdeauna potrivite cu tine. Un ultim “pa” fara sa stiu ca este ultimul.

Imi vei lipsi enorm. Deja imi lipsesti.

I have come to the astounding conclusion that I do not want to be happy.Glad. Pleased. What is happiness anyway, but a simple passing moment? It’s here one second, the next it’s gone and you’ve learned absolutely nothing from it.

I do not want to be with the man I love, I do not want remind myself of the beautiful times we spent together and I don’t want to allow myself to dream, not even for a mere second, of how we could spend our years together, how we’d become lovers, husband and wife, parents, aunt and uncle, grandmother and grandfather and in the end die. Together or not, that’s less important, because no one has escaped death so far. And death is but an unadulterated welcome to my tragic faith that I, on my own, have set for myself. So there you go. I do not want to be happy.

Who does, anyway?

fiecare atingere a ta ma termina, fiecare rasuflare peste pielea mea ma infioara, mațele mi se intorc, mi se zvarcolesc si-mi iau foc, fiecare milimetru de piele de pe mine tipa, urla, zbiara dupa tine, ma rascolesti, ma faci sa ma urc pe pereti de nervi si sa ma topesc de placere in mainile tale odata. nu te vreau langa mine si nu ma pot tine departe. esti o dependenta, faci parte din mine si nu pot sa te rup, sa te arunc, sa te chinui cum tu ma chinui pe mine de fiecare data cand te uiti la mine cu pofta animalica, cand ma dezbraci, haina cu haina, strat cu strat din priviri, dar ma lasi sa fierb de fiecare data. te joci cu mine, un joc strapungator care mi fura ani din viata si tie ti albeste parul. fir cu fir. fir cu fir.

Sterge-ti lacrima din ochiul albastru. Sau daca simti nevoia plangi, plangi o mare de durere, un ocean de tristete, ingandurare. Fa-te pierdut in lume, fugi cat poti de repede, cat te tin picioarele, prinde aripi si ascunde-te departe, printre nori, printre varfuri de munti.

Dar nu uita sa te intorci, vino inapoi printre cei vii. Aici iti este locul. Traieste clipele grele, imbratiseaza-ti tortura, fiti unul si acelasi. Nu uita sa revii aici unde cei dragi tie te asteapta si vor sa-ti fie alaturi. Eu nu-ti voi fi alaturi, nu-ti voi adresa niciun cuvant, nici macar o privire nu voi arunca in directia ta. Dar stiu ca dupa ce iti va fi mai rau, iti va fi si mai bine. Prietene, sterge-ti lacrimile.

De când se ştie a avut ceva de făcut. În momentele în care ar fi putut savura singurătatea, un dar pe care nu a ştiut niciodată să-l aprecieze, îşi umple timpul cu te miri ce prostioară care are să fie rezolvată numai şi numai atunci. Aleargă, fuge mâncând pământul dar nici măcar ea nu mai ştie de ce. Mai rău chiar, a pierdut controlul propriei călătorii şi nu mai ştie nici măcar încotro se îndreaptă, ce o aşteaptă dincolo de pragul suprasolicitării. Nu e sănătos te ţii departe de tine însuţi şi ea ştie asta. Probabil că nu-i mai pasă. Nu de când şi-a dat seama că este dependentă.

Nu e vorba de droguri şi nici măcar de adrenalină. A avut parte de destule experienţe tari, chiar mai puternice decât erecţiile cauzate de Viagra. Alcoolul nu este dependenţa ei, nici măcar sexul. Abia dacă mai are timp să-şi amintească cât de mult îi lipseşte căldura corpului lui, atunci când se găseau în toaletele nespălate ale cluburilor, frecventate doar pentru a şi-o trage, ştiind că ar putea fi prinşi în orice moment.

Se vrea indispensabilă cuiva. Are nevoie de cineva care să-i mănânce timpul, care s-o poată ţine în loc, să-i distragă atenţia de la tot ce este aparent important. Cineva care să-i mestece persoana bucată cu bucată, cineva la fel de dependent. De ea. O dependenţă mutuală. Probabil de aceea fuge.

.. eu nu te iubesc. Corectez, eu nu mai iubesc. Exact, fara pronume. Nu a mai ramas nimic acolo unde trebuia sa fie. Din cand in cand ma mai incearca o stare de melancolie, dar imi dau seama ca mi-o impune creierul atunci cand ochii ajung prea prafuiti. Nu pot sa-i mai inchid, ma uimesc prea mult toata prostia si toata rautatea de pe lumea asta incat pleoapele s-au speriat si nu mai vor sa coboare. De fapt nici nu cred ca le mai am, au disparut complet. Eu n-o sa mai dorm niciodata cu ochii inchisi si o sa visez doar cu ei deschisi, la vremuri si locuri mai bune, la oameni mai calzi si mai inimosi.

Stii.. as vrea sa am un burete mare si galben, ca in desenele animate, sa sterg tot si s-o iau de la inceput. Asa voi face si cu textul asta, va fi sters cu buretele si rescris de cate ori va fi nevoie. Sau poate ca nu-l voi mai rescrie. Stii.. te-am mintit..

Dă-ţi ochelarii jos, pune-i pe noptiera supraîncărcată de lângă pat. Aşează-te. Stai acolo şi întinde-te pe spate. Nu mai pune întrebări, lasă-mă să fac ce vreau din tine. Relaxează-te.

Respiră uşor. Lasă-te purtat de ritmul melodiilor de fundal al vieţilor noastre, năpăstuite de ghinion. Lasă-mă să-ţi sărut gâtul, lasă-mă să-ţi sărut lobul urechii, taie-mi respiraţia. Stai nemişcat.

Îţi dau voie să mă mângâi uşor, cu o singură mână. Te las să mă săruţi tandru pe sâni. Ridică-ţi privirea, uită-te în ochii mei.
Zâmbeşti.  Îmi spui că ţi-am lipsit şi abia aşteptai să ne reîntâlnim în camera mea. Mă relaxez.

Mă întind pe pat de-a curmezişul. Mă mănânci din priviri în timp ce mă dezbraci, atât de încet încât să te vreau mai mult, mai repede. Îmi zâmbeşti din nou şi mă strângi în braţe. Corpul tău freamătă peste al meu.

Şoaptele tale calde mi-au pătruns în suflet şi m-au răscolit cu totul, mi-au făcut pielea să tremure şi carnea să ceară mai mult şi mai mult. Ochii tai negri, indecişi ca şi vremea, m-au chemat la tine şi m-au cuprins în nişte tentacule invizibile care nu-mi mai dau drumul şi oricât m-aş zvârcoli, ştiu că nu mai am scăpare. Şi atunci mă opresc, nu mai fac nicio mişcare. Îmi scapă doar un geamăt prelung, delicios şi cald…

Atunci mă iei în braţe şi mă strângi tare, mă mângâi pe spate şi mă săruţi pe gât. Uşor, uşor mă stăpâneşti şi devin a ta, simţi cum inima mea bate din ce în ce mai tare şi corpul mi se încinge, ştii că nu mă mai satur de tine şi vreau să te simt pulsând adânc.

Rămânem nemişcati. Până dimineaţă nu mai scoatem o vorbă, un sunet. Tu fumezi o ţigară şi se aude doar tutunul arzând, îţi simt respiraţia uşoara între omoplaţii mei. Mâna îţi alunecă uşor de pe coapsa mea şi adormim. Undeva departe se aude marea..

Am scris o poveste de dragoste, povestea noastră cu ochi albaştri, cu corpuri fierbinţi întinse la soare pe nisipul plin de scoici si mucuri de ţigară. Am scris povestea pentru noi, ca s-o putem citi mereu cu ochii închişi, întorşi unul spre celălalt, aşa cum adormeam de fiecare dată împreună.

Am scris o poveste de dragoste cu pielea arsă de soare şi furtuni pe mare, cu valuri înalte, înalte, înalte, cu noi transformându-ne în pescăruşi şi zburând departe, departe, departe.

Am scris o poveste cu bucăţi de gheaţă pe trotuar, am scris-o de mână, îngrijit, şi am păstrat-o bine în caietul cu desene şi păreri, cu zâmbete şi dureri şi am presărat-o cu şase trandafiri roşii, gâtuiţi fără milă atunci când le-a venit vremea.

Am scris povestea noastră de dragoste cu ochii tăi şi corturi încinse la mal de mare. Mai ştii?